marți, 18 septembrie 2012

Despre ambalaje si deseurile de ambalaje


Foarte des poti auzi in timpul auditului sistemelor de management de mediu pe „Responsabilul cu gestionarea deseurilor” ca nu are probleme cu deseurile de ambalaje. Acesta declara ferm ca „noi avem o firma care se ocupa de treaba asta”. 

Organizatia pe care acesta o reprezinta opereaza cu foarte multe tipuri de ambalaje care se intalnesc in tot felul de activitati: fabrica realizeaza produse pe care le vinde in ambalaje, aduce materii prime si materiale in ambalaje, utilizeaza o serie de ambalaje la cantina, are si un cabinet medical de intreprindere.

Toate bune si frumoase dar, daca intri in detalii, afli ca, de fapt, organizatia are un contract cu un operator autorizat sa preia responsabilitatea cu privire la indeplinirea obiectivelor anuale in legatura cu ambalajele introduse in piata odata cu produsele fabricate.

Ce face de fapt aceasta firma („operatorul autorizat” sa preia responsabilitatea pentru ambalajele care rezulta din introducerea in piata a produselor ambalate)? Oare rezolva „operatorul autorizat” toate problemele legate de aplicarea cerintelor legale ale organizatiei in domeniul gestionarii deseurilor?

Nici vorba. Operatorul autorizat are ca obiect de activitate inventarierea, in numele organizatiei, a cantitatii de ambalaje introduse in piata de catre organizatie (odata cu produsele puse pe piata) si de a gasi, tot din piata, o cantitate de deseuri de ambalaje cat mai aproape de cantitatea de ambalaje inventariate. Si asta face an de an. Asta scrie in contractul lui. 

Cu alte cuvinte, operatorul autorizat indeplineste, in numele organizatiei, „obiectivele privind valorificarea sau incinerarea in instalatii de incinerare cu recuperare de energie si, respectiv, reciclarea deseurilor de ambalaje”.

Ok, dar Legea 211/2011 privind regimul deseurilor cere firmelor (organizatiilor) sa detina, pe langa alte obligatii, de exemplu, o evidenta a cantitatilor de deseuri, inclusiv de deseuri de ambalaje, care rezulta din activitatile zilnice (fie ele de productie, de birou sau auxiliare). Mai mult decat atat, organizatia trebuie sa asigure conditii speciale pentru stocarea temporara a acestora pana la preluarea de catre un operator autorizat din amplasamentul sau. Iar cerintele legale pot continua.

Deci, este corect ceea ce sustine auditatul nostru? Chiar a scapat de toate responsabilitatile si este conform cu cerintele legale in domeniul deseurilor si, in special, a ambalajelor si a deseurilor de ambalaje? Evident ca nu. Este supusa organizatia la un risc din acest punct de vedere? Este identificata cel putin o situatie de neconformare cu legislatia aplicabila? Cu siguranta da. Este o situatie critica pentru sistemul sau de management de mediu? Iarasi raspunsul este da. Este o neconformitate in raport cu sistemul sau de management de mediu? Iarasi da.

Mihai Dogariu
Auditor & Lector
Sisteme de management QEHS

joi, 9 august 2012

Topul celor mai bune performante in gestionarea deseurilor la nivelul tarilor UE



Un comunicat de presa din data de 7 august 2012 al CE prezinta „medaliile” pentru gestionarea deseurilor municipale in spatiul UE.

România detine 4 „medalii de aur”, 3 „medalii de argint” si multe de „bronz”. Acest palmares aduce un total de 11 puncte pentru tara noastra, situandu-ne in pozitia a V-a din coada plutonului. Evaluarea a fost realizata pe baza a 18 criterii, printre care: deseuri totale reciclate, costul eliminarii deseurilor si incalcari ale legislatiei europene.

Chestiunea este ca nu se discuta de „medalii” aici, ci de „stegulete”, care sunt verzi (bine), portocalii si rosii (rau). La noi cele mai multe sunt rosii si ne aduna cu alte state membre precum: Bulgaria, Republica Ceha, Cipru, Estonia, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia si Slovacia.

La capatul opus, ca de fiecare data, apar cei cu multe stegulete verzi. Ei sunt: Austria, Belgia, Danemarca, Germania, Tarile de Jos si Suedia, tari dintre care niciuna nu are mai mult de 2 stegulete rosii.

Pentru mai multe detalii puteti accesa:

Mihai Dogariu

miercuri, 8 august 2012

Despre uleiurile uzate (1)


Chiar daca HG 235/2007, privind gestionarea uleiurilor uzate, nu mai este o noutate pentru cei care gestioneaza deseuri, in particular uleiurile uzate, Legea 211/2011, privind regimul deseurilor, o aduce in actualitate atunci cand vorbeste despre uleiurile uzate si regenerarea uleiurilor uzate.
HG 235/2007 transpune in legislatia nationala Directiva 75/439/CEE a Consiliului din 16 iunie 1975 privind eliminarea uleiurilor uzate.

De ce Legea 211/2011 dedica un capitol separat uleiurilor uzate?

Un raspuns mai aproape de adevar este prezentat in preambul la Directiva 2008/98/CE, privind deseurile si de abrogare a anumitor directive, directiva care, de altfel, a facut posibila aparitia Legii 211/2011.
La paragraful 44, Directiva prevede: „in vederea simplificarii legislatiei comunitare si a reflectarii beneficiilor pentru mediu, dispozitiile relevante din Directiva 75/439/CEE a Consiliului din 16 iunie 1975 privind eliminarea uleiurilor uzate ar trebui incluse in prezenta directiva. In consecinta, Directiva 75/439/CEE ar trebui abrogata.”
Textul directivei mai prevede ca „gestionarea uleiurilor uzate ar trebui sa fie efectuata in conformitate cu ordinea de prioritati a ierarhiei deseurilor si ar trebui acordata prioritate optiunilor care ofera cele mai bune rezultate globale din punct de vedere al protectiei mediului. Colectarea separata a uleiurilor uzate este in continuare esentiala pentru asigurarea unei gestionari adecvate a acestor deseuri si pentru prevenirea daunelor pe care eliminarea lor necorespunzatoare le poate provoca mediului”.

Directiva 2008/98/CE contine si un articol dedicat uleiurilor uzate. Acest articol prevede ca statele membre sa adopte masuri necesare pentru:
  • colectarea separata a uleiurilor uzate, in cazul in care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic,
  • tratarea uleiurilor uzate cu luarea in considerare a ierarhiei deseurilor si a sanatatii populatiei si a mediului,
  • interzicerea amestecarii uleiurilor uzate care prezinta caracteristici diferite, in cazul in care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic si viabil din punct de vedere economic, si interzicerea amestacarii uleiurilor uzate cu alte tipuri de deseuri sau substante, daca o astfel de amestecare impiedica tratarea lor.
De asemenea, directiva prevede: „in scopul colectarii separate a uleiurilor uzate si al tratarii lor corespunzatoare, statele membre pot, conform conditiilor lor nationale, sa aplice masuri suplimentare, cum ar fi cerinte tehnice, responsabilitatea producatorilor, instrumente economice sau acorduri voluntare”.
In cazul in care, conform legislatiei nationale, uleiurile uzate fac obiectul unor cerinte privind  regenerarea, statele membre pot prevedea ca acestea sa fie regenerate, daca acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, si, atunci cand se aplica articolele 11 sau 12 din Regulamentul (CE) nr. 1013/2006, pot restrictiona transportul transfrontalier de uleiuri uzate dinspre teritoriul lor catre instalatii de incinerare sau co-incinerare, pentru a acorda prioritate regenerarii uleiurilor uzate”.
Legea 211/2011 a preluat toate aceste prevederi din directiva.

Cum se aplica prevederile cu privire la uleiurile uzate din Legea 211/2011?

Toate obligatiile aplicabile deseurilor, inclusiv acele obligatii referitoare la deseurile periculoase, se aplica, potrivit Legii 211/2011, si uleiurilor uzate, inclusiv filtrelor de ulei uzat.
In plus, uleiurile uzate trebuie gestionate in conformitate cu prevederile  HG 235/2007 care stabileste cerinte specifice.

Exista diferente intre ceea ce prevede Legea 211/2011 si HG 235/2007?

Sigur. Aici am sa fac doar o remarca scurta legata de sensul unor definitii. A se vedea, de exemplu, ce inseamna uleiuri uzate in sensul HG 235/2007 si acelasi termen de uleiuri uzate in cazul Legii 211/2011.

Ce prevede HG 235/2007?



Alte informatii despre uleiuri uzate:

Puteti afla mai multe despre definitiile utilizate in  HG 235/2007 aici:

Puteti afla mai multe despre Legea 211/2011 si despre alte acte legale in domeniul deseurilor aici:


Mihai Dogariu
Auditor & Lector QEHS

miercuri, 1 august 2012

De ce organizatiile au mai multe certificate ISO 14001 si mai putine sisteme de management de mediu implementate


Poti sa ai un certificat de conformitate ISO 14001, iar firma ta sa nu detina un sistem de management de mediu conform ISO 14001?

Se poate si acest lucru. Dar de ce organizatiile au nevoie de certificate ISO 14001 si mai putin de sisteme de management de mediu conform ISO 1400?.

Este evident ca nevoia unui „certificat ISO 14001” este legata, de cele mai multe ori, de o alta nevoie a organizatiilor, aceea de a demonstra in interiorul si in exteriorul sau ca tin sub control toate aspectele legate de mediu ale activitatilor, produselor si serviciilor lor. 
In interior este util pentru a „arata” angajatilor sai responsabilitatea managementului de la cel mai inalt nivel pentru protectia mediului si deci ei, angajatii, lucreaza intr-o companie prietena cu mediul.
In afara organizatiei este util sa demonstreze comunitatii (vecinilor), dar si autoritatilor ca este o companie responsabila si „o buna vecina corporatista”.
Toate bune si frumoase, dar oare lucrurile stau chiar asa?
Sunt cazuri in care vecinii ori autoritatile creeaza presiuni pe organizatii. Dar cazurile acestea sunt rare. Autoritatile de mediu controleaza organizatiile doar daca aplica corect legea, nu si sistemul lor de management de mediu; iar vecinii, chiar daca uneori sunt nemultumiti de prezenta unei fabrici in apropierea casei lor, fie accepta aceasta situatie pentru ca sunt beneficiarii unor locuri de munca sigure, fie doresc cu toata forta ca fabrica sa plece cu totul din acel amplasament. Deci si intr-un caz si in altul nu prea sunt interesati de sistemul de management de mediu al firmei.

Cine este interesat de sistemul de management de mediu al unei firme?

Aici exista un raspuns clar: clientul. Da, clientul este cel care face presiuni pe furnizorii lui (potentiali ori reali) de a demonstra ca detin sisteme de management de mediu certificate dupa cerintele ISO 14001.
Cum se realizeaza acest lucru? Sunt acceptati numai acei furnizori care detin certificate ISO 14001.

„Certificat ISO 14001” ori „sisteme de management de mediu certificate ISO 14001”? 

De cele mai multe ori doar certificat. Conditia la ofertare este ca furnizorul sa prezinte un certificat de conformitate ISO 14001. Poate aceasta este si cauza pentru care multe dintre firmele care opereaza pe piata detin mai des „certificate ISO 14001” si mai putin „sisteme de management de mediu certificate ISO 14001”.
Ce se intampla dupa castigarea contractelor?. Aici clientul de cele mai multe ori a uitat de ce a cerut ca furnizorul sau sa detina „certificatul ISO 14001”. Exista si aici exceptii. Unii clienti ii „alearga” mult pe furnizorii sai dupa regulile de sistem.

Sisteme ori certificate?

Daca asa stau lucrurile in piata, totusi ar putea sa apara si intrebarea: „Exista firme care chiar isi doresc sa implementeze, sa mentina si sa imbunatateasca sisteme de management de mediu in conformitate cu standardul ISO 14001? De ce ar face acest lucru?”
In practica de audit am intalnit si astfel de exemple. De regula, motivatia pentru sistem este legata de dorinta expresa a unuia sau a mai multor angajati cu functii inalte, cu „autoritate in firma”, de a tine sub control „costurile de mediu” si „presiunile de mediu” care vin asupra afacerii. Dar aceste cazuri sunt mai rare.
Este bine ori este rau? As vrea sa raspund la aceasta intrebare apeland la resursa principala: „elaboratorul” standardului ISO 14001. A estimat acesta impactul real al standardului asupra managementului de top si a interesului celui din urma pentru utilizarea standardului ca instrument de management?

De ce as vrea sa am un sistem de management de mediu care sa respecte cerintele din ISO 14001?  

M-am pus in situatia unui manager care are de condus o fabrica. Ce ar trebui sa fac ca sa nu am probleme cu „mediul”. Cel mai rapid raspuns este sa nu am probleme cu autoritatile de mediu si cu vecinii, adica sa nu platesc penalitati si sa nu fiu nevoit sa imi mut amplasamentul fabricii. Vor autoritatile de mediu sa stie ceva despre sistemul meu de management de mediu? Nu, nu cred. Cu siguranta nu. Ele doresc ca eu sa respect legea. Vor vecinii sa cunoasca performatele de mediu ale fabricii mele? Nu, nu cred. Cu siguanta nu. Ei vor sa fie aerul curat, apa buna de baut, solul si subsolul, apele subterane nepoluate, vegetatia si fauna in ordine, toate la locul lor. Vor angajatii mei sa lucreze sub presiunea unor proceduri clare de mediu? Nu, nu cred. Procedurile nu plac de regula. De ce as vrea sa am un sistem de management de mediu?

Intr-un alt articol am vorbit de cel care trebuie sa se ocupe de sistemele de management nedorite dar utile pentru companie:

In fine, sunt numeroase motivele pentru care as vrea sa am un sistem de management de mediu care sa functioneze dupa cerintele ISO 14001 in firma. Dar pentru asta sunt multe alte conditii pe care organizatiile trebuie sa le indeplinesca. Nu este un drum liniar intre dorinta si rezultate. Dar despre acest subiect poate voi face un nou articol. 

Evident am exagerat in povestea mea. Totusi ceva ar trebui sa ramana ca subiect de discutii: Ce face „parintele” standardului ISO 14001 pentru a apropia sistemul de management de mediu construit dupa acest referential de top managementul companiilor?  

Mihai Dogariu
Auditor & Lector QEHS

luni, 23 iulie 2012

Colectarea separata a deseurilor

„Daca pe noi ne obligati sa colectam separat deseurile, pe tipuri de deseuri, de ce cei care vin sa ne ia deseurile le pun amestecat in masina de gunoi?”



Am plecat cu articolul meu de la o cerinta repetata a clientilor mei in timpul auditurilor pentru sistemele de management de mediu, clienti care intampina aceeasi si aceeasi problema. Legislatia ori autoritatile de mediu le solicita sa colecteze separat deseurile de hartie, plastic, metal si sticla, iar operatorii de transport (colectorii ori cei care efectueaza operatiile de tratare a acestor deseuri) preiau amestecat aceste deseuri din amplasamentele lor.


Legea nr. 211/2011 prevede pentru persoanele juridice contraventie cu amenda de la 20.000 lei pana la 40.000 lei pentru neindeplinirea prevederilor articolului 14. Acest articol se refera la obligatia producatorilor si detinatorilor de deseuri de a colecta separat cel putin urmatoarele categorii de deseuri: hartie, metal, plastic si sticla. Contraventia se extinde, cu acelasi cuantum al amenzilor, pentru neindeplinirea prevederilor art. 14 de catre operatorii economici care asigura colectarea si transportul deseurilor mai sus mentionate.

Ce este de facut in aceasta situatie?

Este frustrant pentru auditat sa fie intrebat de auditor: „ce se intampla cu deseurile pe care el le colecteaza separat?”
Poate intr-o proportie de peste 99% din cazuri auditatii recunosc ca „cei care vin sa ia deseurile” de hartie, plastic, metal si sticla utilizeaza un singur mijloc de transport auto in care amesteca toate aceste deseuri.

Este oare corecta aceasta practica?

Am intrebat pe auditatul meu apoi: „ce face operatorul lui de transport deseuri cu deseurile amestecate astfel?”.
In cele mai multe dintre situatiile prezentate de auditat, raspunsurile au sunat in felul urmator: „acolo unde ajung deseurile noastre exista o instalatie care separa deseurile amestecate in deseuri, pe tipuri de deseuri, apoi sunt valorificare”.


Citeste aici mai mult despre: colectarea separata a deseurilor.


Mihai Dogariu
Auditor & Lector QEHS

vineri, 11 mai 2012

Responsabilitatea pentru gestionarea deseurilor

*** Articolul face parte din seria de prezentare a Legii 211/2011 privind regimul deseurilor.

Legea 211/2011 privind regimul deseurilor (VII)

Capitolul 14 din Legea 211/2011 stabileste obligatii ale „actorilor” in domeniul gestionarii deseurilor. Mesajul acestui capitol este destul de clar si este formulat la art. 23, paragraful (1). Acest text spune ca indiferent cine esti tu „producator de deseuri” (ori detinator de deseuri), responsabilitatea ta in domeniul gestiunii deseurilor este pana la capat, pana la realizarea completa a activitatilor de tratare. Adica pana la punctul in care deseul generat (produs) de tine nu mai este deseu (dar cum dovedim acest lucru?). 

Legea 211/2011 nu stabileste o sanctiune pentru neindeplinirea acestei prevederi (a se vedea capitolul 35 – Sanctiuni). 

Alte cerinte legate de responsabilitatea in domeniul gestiunii deseurilor sunt sanctionabile. Acestea sunt:

Art. 22, paragraf (1), text care ar putea fi tradus si astfel: Daca esti producator ori detinator de deseuri ai obligatia de a trata deseurile cu luarea in considerare a prevederilor privind ierarhizarea deseurilor si, cu luarea tuturor masurilor necesare pentru asigurarea unui grad inalt de protectie a sanatatii populatiei si a mediului (ase vedea mai multe aici). Daca nu ai posibilitatea de a trata singur deseurile generate (produse) din propria activitate, atunci evident trebuie sa apelezi la un colector ori un operator economic autorizat pentru a efectua operatiile de tratare (responsabilitatea pentru realizarea completa a activitatilor de tratare revenindu-ti in continuare tie, producatorul de deseuri - art. 23, paragraful (1)). Aceasta responsabilitate trebuie sa acopere si indeplinirea cerintelor aplicabile la colector si la instalatia de tratare, cu privire la ierarhizarea deseurilor si la aplicarea masurilor de protectie a sanatatii populatiei si a mediului. Neindeplinirea acestei obligatii conduce la sanctiune cu amenda de la 20.000 lei pana la 40.000 lei, pentru persoanele juridice.

Art. 22, paragraf (2): Acest articol se aplica numai pentru actorii in domeniul gestiunii deseurilor care efectueaza activitatile de colectare si transport deseuri. Ei au abligatia de a transporta deseurile numai la instalatii autorizate pentru efectuarea operatiunilor de tratare. Neindeplinirea acestei obligatii, de asemenea, conduce la sanctiune cu amenda de la 20.000 lei pana la 40.000 lei. Am mai intalnit aceasta obligatie undeva in deschidere la HG 1061/2008, privind transportul de deseuri pe teritoriul României.

Acest paragraf este interesant de comentat in contextul in care, producatorul de deseuri, ori detinatorul de deseuri este si transportatorul deseurilor si/sau colectorul de deseuri si/sau operatorul care realizeaza operatiile de tratare completa a deseurilor respective. In acest caz, producatorul de deseuri devine tinta pentru control si poate fi sanctionat si in calitatea lui de colector ori transportator de deseuri.

În fine, dar nu si in ultimul rand, art. 22, paragraf (3) stabileste obligatia detinatoriilor / producatorilor de deseuri persoane juridice, comerciantii (in sensul Legii 211/2011), precum si operatorii economici care realizeaza activitatile de transport, colectare ori tratare a deseurilor, au obligatia sa desemneze o persoana din randul angajatilor proprii care sa urmareasca si sa asigure indeplinirea obligatiilor prevazute de prezenta lege sau sa delege aceasta obligatie (n.n. dar nu si responsabilitatea finala) unei terte persoane. Neindeplinirea acestei obligatii conduce la sanctiune cu amenda de la 15.000 lei pana la 30.000 lei.

Exista si un paragraf (4) la art. 22 si care prevede, fara a fi sanctionabil conform art. 65, ca persoanele desemnate conform art. 22, paragraf (3) sa fie instruite in domeniul gestiunii deseurilor, inclusiv a deseurilor periculoase, ca urmare a absolvirii unor cursuri de specialitate (n.n. fara a se preciza detalii privind felul acestor cursuri de specialitate).

Raman de comentat cateva aspecte. Ma opresc doar la doua dintre acestea.

Primul: Art. 22, paragraf (3) sanctioneaza lipsa unei decizii formale de numirea a unei persoane ori delegarea formala spre o alta firma a sarcinii de a asigura respectarea obligatiilor din Legea 211/2011, nu si faptul ca producatorul de deseuri, ori detinatorul de deseuri, comerciantul etc. nu indeplineste prevederile din Legea 211/2011.

Al doielea: Oare am putea cunoaste exact care sunt obligatiile noastre, in calitate de producator de deseuri, ori detinator, comerciant etc., astfel incat sa fim siguri ca putem respecta prevederile Legii 211/2011? Aici lucrurile se complica. Faptul ca nu toate prevederile din Legea 211/2011 sunt operationale in momentul de fata (n.n. urmeaza un articol si un comentariu nou pe aceasta tema) conduce la posibile situatii in care devenim victime sigure (sanctionabile). O solutie la indemana pentru a evita acest lucru este sa cunoastem si sa luam toate masurile pentru a asigura evitarea incadrarii in prevederile art. 65, cel cu sanctiunile.

Mihai Dogariu
Lector & Auditor QEHS

miercuri, 4 aprilie 2012

Legea nr. 211/2011 privind regimul deseurilor (VI)

Despre transportul de deseuri

Asa cum ne-am imaginat, producatorii si detinatorii de deseuri transporta deseurile catre un colector, un valorificator ori un eliminator de deseuri cu scopul de a scapa de aceste deseuri. Nimic mai simplu. Si totusi, atunci cand vrem sa gasim transportatorul ideal pentru deseurile noastre, cum putem sa ne asiguram ca acesta este cel mai potrivit pentru nevoile noastre?

Am facut un tur al legislatiei de mediu si am aflat cateva aspecte interesante.

De unde am pornit? Evident de la noua lege privind regimul deseurilor, Legea nr. 211/2011. Ce am aflat?

Art. 22. - (2) Operatorii economici autorizati din punct de vedere al protectiei mediului pentru efectuarea operatiunilor de colectare si transport au obligatia sa transporte deseurile numai la instalatii autorizate pentru efectuarea operatiunilor de tratare.

Am mers mai departe si am vrut sa aflu cine sunt acesti operatori autorizati din punct de vedere al protectiei mediului pentru activitati de transport deseuri. Astfel am ajuns la anexa nr. 1 la Ordinul MMDD nr. 1798/2007, cu modificari ulterioare, care contine „lista activităţilor supuse procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu”. Aici am aflat ca pentru codul CAEN 6024 (a se vedea modificarile la codul CAEN dupa anul 2008: cod CAEN 4941) corespunzator „transporturi rutiere de marfuri” este necesara autorizatie de mediu pentru transport rutier de substante, marfuri si deseuri periculoase. Deci transportatorii autorizati din punct de vedere al protectiei mediului au legatura cu deseurile periculoase.

Cum ramine atunci daca avem de transportat deseuri nepericuloase? Pentru acesti transportatori nu este necesara autorizatia de mediu.

Ne reintoarcem la Legea 211/2011. La articolul 36, legea prevede ca Agentia Nationala pentru Protectia Mediului „mentine un registru cu: a) operatorii economici care colecteaza si transporta deseuri in sistem profesional...”. Deci putem verifica daca transportatorul nostru este unul eligibil sau nu; sau mai bine nu intrebam!!!

In fine, am aflat ca, daca avem nevoie de un transportator pentru deseuri periculoase trebuie sa cautam unul autorizat si care detine o autorizatie valabila de mediu. Daca avem de transportat deseuri nepericuloase, atunci treaba este mai simpla, transportatorul nostru nu are nevoie de autorizatie de mediu, punct.

Dar mai ramine o intrebare la fel de interesanta. Dar daca producatorul ori detinatorul de deseuri este si transportatorul deseului? Atunci lucrurile se complica serios.

Am facut primul pas, am aflat cum este cu autorizatia de mediu si cu transportatorii de deseuri.

Ce urmeaza? Care este procedura pentru realizarea transporturilor de deseuri pe teritoriul Romaniei? Evident, aici raspunsul este unul cat se poate de clar: HG 1061/2008 se ocupa de transportul deseurilor periculoase si nepericuloase pe teritoriul Romaniei. Vom detalia acest subiect intr-un articol separat (mai multe detalii gasesti aici).

In loc de incheiere:

Am constatat din practica de audit ca in multe organizatii exista o perceptie personalizata asupra „responsabilitatii” asupra deseurilor, dupa ce acestea ajung in camionul transportatorului. Astfel organizatiile au inteles ca responsabilitatile lor inceteaza o data cu preluarea deseurilor de catre transportator: „de aici se descurca el, noi am facut tot ce trebuia si suntem in conformare cu legea...”.

Mda, dar Legea 211/2011 are o continuare la acest episod: articolul 23, alineatul (1) care prevede: „Producatorul sau detinatorul care transfera deseuri catre una dintre persoanele fizice ori juridice prevazute la art. 22 alin. (1), (n.n. - toate unitatile sau intreprinderile care desfasoara activitati de tratare a deseurilor) in vederea efectuarii unor operatiuni de tratare preliminara operatiunilor de valorificare sau de eliminare completa nu este scutit de responsabilitatea pentru realizarea operatiunilor de valorificare ori de eliminare completa.”

Tot HG 1061/2008 ne da raspunsul la intrebarea: „Dar cum dovedim acest lucru?” (Citeste mai mult aici...)

Mihai Dogariu
Trainer & Auditor QEHS

joi, 29 martie 2012

Legea nr. 211/2011 privind regimul deseurilor (V)

Despre deseurile periculoase

Este o discutie cat se poate de „periculoasa” aceea legata de „deseurile periculoase”.
Cei care spun ca nu aduce nimic nou Legea 211/2011 in legatura cu deseurile periculoase se insala.

Am facut un inventar al obligatiilor mai noi si mai vechi, potrivit legii 211/2011, ale producatorilor si detinatorilor de deseuri si am extras unele dintre aspectele principale.

Nu as vrea sa se inteleaga ca numai producatorii si detinatorii de deseuri au obligatii cu privire la deseurile periculoase conform Legii 211/2011. Mai sunt si alti actori implicati in aceasta lege. Voi reveni cu comentarii noi si pentru acestia din urma, dar aici am preferat ca grup tinta producatorii si detinatorii de deseuri, persoane juridice.

Haideti sa vedem despre ce este vorba.
1.                O evidenta a deseurilor, inclusiv a deseurilor periculoase este obligatorie: la baza deciziei ca un deseu este periculos sau nu intervine lista deseurilor, asa cum este prevazuta in anexa nr. 2 la HG 856/2002, cu doua comentarii importante: (a) „includerea unui obiect sau a unei substante pe lista nu inseamna ca respectivul obiect ori respectiva substanta se considera ca fiind deseu in orice imprejurare” (art. 7. (3)) si (b) „o substanta sau un obiect este considerat deseu numai in cazul in care corespunde definitiei prevazute la pct. 9 din anexa nr. 1” (art. 7. (4)). In cazul unui tip de deseu care se incadreaza sub doua coduri diferite in functie de posibila prezenta a unor caracteristici periculoase - codurile marcate cu asterisc, incadrarea ca deseu nepericulos se realizeaza numai in baza unei analize a originii, testelor, buletinelor de analiza si a altor documente relevante.
2.                O caracterizare a deseurilor periculoase este obligatorie: o caracterizare a deseurilor periculoase generate din propria activitate si a deseurilor care pot fi considerate periculoase din cauza originii sau compozitiei este obligatorie (art. 8. (4)). Acesta caracterizare se realizeaza in scopul determinarii posibilitatilor de amestecare, a metodelor de tratare a acestora. Caracterizarea deseurilor periculoase (n.n. desi nu rezulta din textul de lege) nu poate fi facuta de producatorul or detinatorul de deseuri ci de un laborator de referinta din cadrul ANPM.
3.                Ierarhizarea deseurilor si protectia sanatatii populatiei si a mediului sunt obligatorii: operatiile de tratare a deseurilor se realizeaza cu respectarea prevederilor art.4 alin. (1)-(3) si art. 20. (art. 22. - (1)). Aceste operatii pot fi realizate de catre producatorul ori detinatorul de deseuri, ori prin transferarea acestor operatiuni unui operator economic autorizat care desfasoara activitati de tratare a deseurilor sau unui operator public ori privat de colectare a deseurilor. Producatorul sau detinatorul care transfera deseuri catre una dintre persoanele enumerate mai sus in vederea efectuarii unor operatiuni de tratare preliminara operatiunilor de valorificare sau de eliminare completa nu este scutit de responsabilitatea pentru realizarea operatiunilor de valorificare ori de eliminare completa (art. 23. - (1)).
4.                Urmarirea si indeplinirea obligatiilor prevazute de lege este o obligatie: Obligatia sa desemneze o persoana din randul angajatilor proprii care sa urmareasca si sa asigure indeplinirea obligatiilor prevazute de lege sau sa delege aceasta obligatie unei terte persoane (art. 22. (3)). Pentru persoanele desemnate exista obligatia sa fie instruite in domeniul gestiunii deseurilor, inclusiv a deseurilor periculoase, ca urmare a absolvirii unor cursuri de specialitate (art. 22. (4)).
5.                Obligatia sa colecteze, sa transporte si sa stocheze separat diferitele categorii de deseuri periculoase, in functie de proprietatile fizico-chimice, de compatibilitati si de natura substantelor de stingere care pot fi utilizate pentru fiecare categorie de deseuri in caz de incendiu, astfel incat sa se poata asigura un grad ridicat de protectie a mediului si a sanatatii populatiei potrivit prevederilor art. 20, incluzand asigurarea trasabilitatii de la locul de generare la destinatia finala, potrivit prevederilor art. 49 (n.n. pastrarea evidentei) si 60 (n.n. controlul) (art. 26. (1)).
6.                Obligatia sa nu amestece diferitele categorii de deseuri periculoase cu alte categorii de deseuri periculoase sau cu alte deseuri, substante ori materiale (art. 27. (1)). Amestecarea include diluarea substantelor periculoase (art. 27. (2)). Exceptii de la acesta regula sunt acceptate numai de catre autoritatea publica teritoriala pentru protectia mediului pe baza criteriilor prevazute in lege la art. 27. (3), pct. a, b, c, d.


7.                Etichetarea si ambalarea deseurilor periculoase este obligatorie. Producatorii de deseuri sunt obligati sa se asigure ca, pe durata efectuarii operatiunilor de colectare, transport si stocare a deseurilor periculoase, acestea sunt ambalate si etichetate potrivit prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.272/2008 privind clasificarea, etichetarea si ambalarea substantelor si a amestecurilor, ale Hotararii Guvernului nr. 1.408/2008 privind clasificarea, ambalarea si etichetarea substantelor periculoase si ale Hotararii Guvernului nr. 937/2010 privind clasificarea, ambalarea si etichetarea la introducerea pe piata a preparatelor periculoase (art. 28. - (1)). Transferul deseurilor periculoase pe teritoriul national trebuie sa fie insotit de documentul de identificare prevazut in anexa IB la Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006 (art. 28. - (2)).

8.                La realizarea transportului de deseuri periculoase se aplica prevederile HG 1061/2008 (art. 26. (3)).
9.                Activitatea de gestionare a uleiurilor uzate se reglementeaza prin HG 235/2007 (art.30. (2)).
10.            Programele de prevenire a generarii deseurilor sunt obligatorii. Persoana juridica ce exercita o activitate de natura comerciala sau industriala, avand in vedere rezultatele unui audit de deseuri, este obligata sa intocmeasca si sa implementeze, incepand cu anul 2012, un program de prevenire si reducere a cantitatilor de deseuri generate din activitatea proprie sau, dupa caz, de la orice produs fabricat, inclusiv masuri care respecta un anumit design al produselor, si sa adopte masuri de reducere a periculozitatii deseurilor (art. 43. - (1)), (vezi mai multe aici).
11.            Pastrarea evidentei deseurilor este obligatorie. Producatorii de deseuri, detinatorii de deseuri sunt obligati sa asigure evidenta gestiunii deseurilor pentru fiecare tip de deseu, in conformitate cu modelul prevazut in anexa nr. 1 la Hotararea Guvernului nr. 856/2002, cu completarile ulterioare, si sa o transmita anual agentiei judetene pentru protectia mediului. Producatorii si detinatorii de deseuri persoane juridice, pe langa evidenta prevazuta la alin. (1), trebuie sa pastreze buletinele de analiza care caracterizeaza deseurile periculoase generate din propria activitate si sa le transmita, la cerere, autoritatilor competente pentru protectia mediului. Ei sunt obligati sa pastreze evidenta gestiunii deseurilor cel putin 3 ani. Alte obligatii: sa tina o evidenta cronologica a cantitatii, naturii, originii si, dupa caz, a destinatiei, a frecventei, a mijlocului de transport, a metodei de tratare, precum si a operatiunilor prevazute in anexele nr. 2 si 3 si sa o puna la dispozitia autoritatilor competente, la cererea acestora (vezi mai multe aici).
12.            Sanctiunile la Legea 211/2011 acopera si prevederile legate de deseurile periculoase (vezi mai multe aici).
Definitia deseurilor periculoase, conform Legii 211/2011: orice deseuri care prezinta una sau mai multe din proprietatile periculoase prevazute in anexa nr. 4 la lege.

Mihai Dogariu
Trainer & Auditor QEHS

ANEXA Nr. 4 la Legea 211/2011
Proprietati ale deseurilor care fac ca acestea sa fie periculoase
H 1 - "Explozive": substante si preparate care pot exploda sub efectul unei scantei sau care sunt mai sensibile la socuri ori frecare decat dinitrobenzenul;
H 2 - "Oxidante": substante si preparate care produc reactii puternic exoterme in contact cu alte substante, mai ales cu substante inflamabile;
H 3-A - "Foarte inflamabile":
a) substante si preparate lichide care au punctul de aprindere sub 21°C (inclusiv lichide extrem de inflamabile); sau
b) substante si preparate care se pot incalzi pana la aprindere in contact cu aerul la temperatura ambianta, fara aport de energie; sau
c) substante si preparate in stare solida care se pot aprinde cu usurinta dupa un contact scurt cu o sursa de aprindere si care continua sa arda ori sa se consume si dupa indepartarea sursei de aprindere; sau
d) substante si preparate gazoase care se inflameaza in aer la presiune normala; sau
e) substante si preparate care, in contact cu apa sau cu aerul umed, produc gaze foarte inflamabile in cantitati periculoase.
H 3-B - "Inflamabile": substante si preparate lichide care au punctul de aprindere egal sau mai mare de 21°C si mai mic sau egal cu 55°C;
H 4 - "Iritante": substantele si preparatele necorozive care, prin contact imediat, prelungit sau repetat cu pielea ori cu mucoasa, pot provoca inflamatii;
H 5 - "Nocive": substante si preparate care, in cazul in care sunt inhalate sau ingerate ori patrund prin piele, pot constitui riscuri limitate pentru sanatate;
H 6 - "Toxice": substante si preparate (inclusiv substante si preparate foarte toxice) care, in cazul in care sunt inhalate sau ingerate ori patrund prin piele, pot produce vatamari serioase, acute sau cronice pentru sanatate si pot fi chiar letale;
H 7 - "Cancerigene": substante si preparate care, in cazul in care sunt inhalate sau ingerate ori patrund prin piele, pot induce cancer sau cresterea incidentei lui;
H 8 - "Corozive": substante si preparate care pot distruge tesuturile vii la contactul cu acestea;
H 9 - "Infectioase": substante si preparate cu continut de microorganisme viabile sau toxine ale acestora care sunt cunoscute ca producand boli la om ori la alte organisme vii;
H 10 - "Toxice pentru reproducere": substante si preparate care, in cazul in care sunt inhalate sau ingerate ori patrund prin piele, pot induce malformatii congenitale neereditare sau cresterea incidentei acestora;

H 11 - "Mutagene": substante si preparate care, in cazul in care sunt inhalate sau ingerate ori patrund prin piele, pot produce defecte genetice ereditare sau cresterea incidentei acestora;
H 12 - deseuri care emit gaze toxice sau foarte toxice in contact cu apa, aerul ori un acid;
H 13 - "Sensibilizante": substante si preparate care, in cazul in care sunt inhalate sau patrund prin piele, pot cauza o reactie de hipersensibilizare, astfel incat expunerea ulterioara la substanta sau preparatul respectiv poate produce efecte nefaste caracteristice;
H 14 - "Ecotoxice": deseuri care prezinta sau pot prezenta riscuri imediate ori intarziate pentru unul sau mai multe sectoare ale mediului inconjurator;
H 15 - deseuri capabile prin orice mijloace, dupa eliminare, sa produca alta substanta, de exemplu, levigat, care poseda oricare din caracteristicile prezentate mai sus.
1. Atribuirea caracteristicilor de pericol "toxic" (si "foarte toxic"), "nociv", "coroziv", "iritant", "cancerigen", "toxic pentru reproducere", "mutagen" si "ecotoxic" se bazeaza pe criteriile formulate in anexa nr. 1 la Hotararea Guvernului nr. 1.408/2008 privind clasificarea, ambalarea si etichetarea substantelor periculoase.
2. Atunci cand este cazul, se aplica valorile-limita enumerate in anexele la Hotararea Guvernului nr. 937/2010 privind clasificarea, ambalarea si etichetarea la introducerea pe piata a preparatelor periculoase.
Metodele care trebuie utilizate sunt descrise in anexa la Hotararea Guvernului nr. 1.408/2008.


miercuri, 21 martie 2012

Legea nr. 211/2011 privind regimul deseurilor (IV)

„Ierarhizarea deseurilor” si „protectia sanatatii populatiei si a mediului” se iau la pachet.

Daca incerci sa citesti noua lege a deseurilor observi ca apar destul de des referiri la doua articole: art. 4 si art. 20.

Despre ce este vorba in aceste articole?

Articolul 4 se refera la „ierarhizarea deseurilor”. Articolul 20 la „protectia sanatatii si a mediului”.

Neindeplinirea prevederilor din cele doua articole de lege nu conduce la sanctiuni in mod direct. Totusi, daca analizam in detaliu capitolul de sanctiuni observam ca apar doua noi articole in care se face referire la ele, iar amenda este destul de consistenta: de la 20.000 lei la 40.000 lei.


Mihai Dogariu
Trainer & Auditor QEHS


marți, 13 martie 2012

Legea nr. 211/2011 privind regimul deseurilor (III)

De la „audit de deseuri” la „programe de prevenire a generarii deseurilor”

Rezumat:

O intentie buna a legiuitorului care are toate sansele sa ajunga o formalitate fara rezultate concrete. Despre ce este vorba?

Evident despre obligatia „persoanelor juridice ce exercita o activitate de natura comerciala sau industriala” de a intocmi si implementa un program de prevenire si reducere a cantitatilor de deseuri, incepand cu anul 2012. La baza programului trebuie sa stea un audit de deseuri.

Legea nu explica prea multe despre legatura dintre auditul de deseuri si programele de prevenire a generarii deseurilor, ci doar ordinea in care auditul este primul, iar programul al doilea. Ideea de baza este ca legea obliga persoanele mentionate mai sus sa detina si sa puna in aplicare un astfel de program, care are la baza rezultatele unui audit de deseuri (de ce nu doar a unui bilant al deseurilor!!!). Este o obligatie care insa nu are efecte in materie de sanctiuni: nu sunt prevazute direct amenzi pentru neindeplinirea acestei „obligatii”.

Am vrut sa vad in ce masura practica auditului de deseuri este cunoscuta la noi in tara. Nu am gasit o reglementare care sa detalieze ce si cum trebuie facut. Singura documentare este definitia prevazuta in anexa 1 la legea 211, dar si aceasta te confuzeaza ori te sperie daca totusi intelegi ceva...

Comentariu pe textul legii in pagina: http://regimuldeseurilor.blogspot.com/2012/03/de-la-audit-de-deseuri-la-programe-de.html


Mihai Dogariu
Trainer & Auditor QEHS

joi, 1 martie 2012

Legea nr. 211/2011 privind regimul deseurilor (II)

Noua lege privind regimul deseurilor, Legea 211/2011, la Capitolul 32 „Pastrarea evidentei” prevede cerinte suplimentare. Neindeplinirea noilor obligatii constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 20.000 lei la 40.000 lei.

Care sunt noile obligatii?

Producatorii de deseuri, detinatorii de deseuri, comerciantii si brokerii, asa cum sunt definiti in anexa nr. 1 la lege, precum si operatorii economici care desfasoara activitati de tratare a deseurilor sunt obligati sa asigure evidenta gestiunii deseurilor pentru fiecare tip de deseu, in conformitate cu modelul prevazut in anexa nr. 1 la HG 856/2002, cu completarile ulterioare, si sa o transmita anual agentiei judetene pentru protectia mediului.

Acestia mai au obligatia sa pastreze evidenta gestiunii deseurilor cel putin 3 ani. Exceptie fac operatorii economici care desfasoara activitati de transport, care trebuie sa pastreze evidenta timp de cel putin 12 luni.

Producatorii si detinatorii de deseuri persoane juridice trebuie sa pastreze buletinele de analiza care caracterizeaza deseurile periculoase generate din propria activitate si sa le transmita, la cerere, autoritatilor competente pentru protectia mediului.

Persoanele juridice/Persoanele fizice autorizate, precum si producatorii de deseuri periculoase, operatorii economici care sunt autorizati pentru colectarea si transportul deseurilor periculoase sau care actioneaza in calitate de comercianti ori brokeri sunt obligati sa tina o evidenta cronologica a cantitatii, naturii, originii si, dupa caz, a destinatiei, a frecventei, a mijlocului de transport, a metodei de tratare, precum si a operatiunilor de valorificare si eliminare si sa o puna la dispozitia autoritatilor competente, la cererea acestora.


Mihai Dogariu
Trainer & Auditor QEHS

marți, 28 februarie 2012

Ordinul 794/2012 aduce noua procedura privind raportarea datelor referitoare la ambalaje si deseuri de ambalaje

Ordinul MMP nr. 794 din 06.02.2012, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 130 din 23/02/2012, descrie noua procedura privind raportarea datelor referitoare la ambalaje si deseuri de ambalaje.

Este stiut ca neindeplinirea obligatiilor de raportare a informatiilor privind gestionarea ambalajelor si a deseurilor de ambalaje catre autoritatea de mediu se considera contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 lei la 20.000 lei.



Ce prevede noua procedura?

Noua procedura imparte actorii din domeniul gestionarii ambalajelor si deseurilor din ambalaje in 4 grupe principale. 

Pentru fiecare dintre aceste grupe sunt definite:

  • formatele de colectare si raportare a datelor privind ambalajele si deseurile de ambalaje,
  • autoritatea la care trebuie facuta raportarea, si 
  • termenul limita pana cand se transmite aceasta raportare. 
Sunt definite 4 anexe cu formulare prestabilite. 

Termenul limita pentru raportare este 25 februarie a fiecarui an pentru anul anterior celui care se face raportarea.

Apasa aici pentru continuarea articolului: http://regimuldeseurilor.blogspot.com/2012/02/noua-procedura-privind-raportarea.html.


Mihai Dogariu
Trainer & Auditor QEHS

sâmbătă, 18 februarie 2012

Legea nr. 211/2011 privind regimul deseurilor (I)

De departe cea mai incitanta reglementare in domeniul protectiei mediului in anul 2011.

Asteptata sa fie publicata de mai bine de un an, Legea nr. 211/2011 detroneaza, dupa mai mult de 11 ani de domnie, „regina” deseurilor, Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 78/2000.

Legea nr. 211/2011 transpune in legislatia nationala Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deseurile si de abrogare a anumitor directive, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L nr. 312 din 22 noiembrie 2008.

Asteptarea a fost lunga intrucat, conform textului din directiva, data limita pentru transpunere era 12 decembrie 2010.

Ce aduce nou Legea nr. 211/2011?
Sunt mai multe aspecte de interes care prezinta noutate. In primul rând am observat termeni noi si concepte noi.

Ca termeni: audit de deseuri, biodeseuri, evaluarea ciclului de viata, pregatirea pentru reutilizare, trasabilitate.

Chiar si definitia termenului deseu este modificata: orice substanta sau obiect pe care detinatorul il arunca ori are intentia sau obligatia sa il arunce.

Tratarea deseurilor devine o notiune mult mai clara si cuprinzatoare, referindu-se la operatiunile de valorificare sau eliminare, inclusiv pregatirea prealabila valorificarii sau eliminarii.

Concepte noi: ierarhia deseurilor, subproduse, incetarea statutului de deseu, raspunderea extinsa a producatorului, etichetarea deseurilor periculoase, biodeseurile.

Alte noutati sunt legate de sanctiunile pe care le aduce legea. Fata de OUG 78/2000, amenzile sunt mult mai mari si aplicate pentru mult mai multe dintre articolele legii.

(continuarea intr-un post viitor)
Citeste mai mult: http://auditextern.blogspot.com/2012/03/legea-nr-2112011-privind-regimul.html
Mihai Dogariu
Trainer & Auditor QEHS

Alte articole in legatura cu Legea 211/2011: http://regimuldeseurilor.blogspot.com/

marți, 7 februarie 2012

E timpul pentru schimbare...

Deja lumea se intreaba: Ce mai urmeaza?

Este clar ca in prezent traim linistea dinainte de schimbare. Standardul ISO 19011:2011 vine cu o noua versiune in decembrie 2011. Daca ne intrebam ce urmeaza, inseamna ca ceva s-a consumat. Cum?

Sunt cateva aspecte care merita comentate:

  1. Am observat ca anul 2012 ne-a intampinat cu aceeasi atitudine banala legata de sistemele de management: un pachet de documente la preturi reduse, un numar fix de formulare care, an dupa an, se transforma in alte inregistrari pentru a dovedi, iar si iar, aceeasi performanta doar pe hartie.
  2. Este un scenariu des intalnit si care nu face altceva decat sa ucida intreg efortul specialistilor care elaboreaza standardele ISO/OHSAS. Ei realizeaza acele mecanisme capabile sa asigure schimbarile necesare in organizatii care duc la adevara performanta.
  3. Managerii de top, pe buna dreptate, paseaza responsabilitatea pentru „mentinerea” si „imbunatatirea continua” a sistemelor de management tip ISO/OHSAS catre alte functii din organizatie. Managerii de top trebuie intr-adevar sa se ocupe, cu alte instrumente de management, de schimbarile reale din firma.
  4. Cei care primesc responsabilitati in mentinerea si imbunatatirea sistemelor de management ISO/OHSAS au doar obligatia de a obtine si pastra certificatele. Nu au in schimb resurse, autoritate, sustinere.
Lista ar putea continua. Dar sa ne oprim aici, nu inainte de a puncta: care a fost oare scopul initial al standardelor de management al calitatii, de mediu, de sanatate si securitate ocupationala etc.?

Am avut astazi o lunga discutie telefonica cu unul dintre consultantii de valoare in materie de sisteme de management ISO/OHSAS. Stiti ce mi-a marturisit? .... „In prezent mi-am schimbat activitatea. In orice fac evit cuvantul ISO.... lumea il asociaza cu ceva ieftin!!!!!”

 Mihai Dogariu
Trainer & Senior Auditor QEHS

luni, 6 februarie 2012

Noul standard ISO 19011: 2011

ISO a publicat in decembrie 2011 o editie actualizata a standardului pentru audit ISO 19011, care, se spune in comunicatul de presa, va asigura o abordare uniforma a auditurilor sistemelor de management multiple.

Conform aceleiasi surse, in comparatie cu editia 2002 a standardului, care se aplica doar pentru ISO 9001 (calitate) si ISO 14001 (mediu), domeniul de aplicare al ISO 19011:2011, Linii directoare pentru auditarea sistemelor de management, a fost extins pentru a reflecta complexitatea auditarii sistemelor de management pentru standarde multiple.

In viziunea ISO, noul standard va ajuta organizatiile utilizatoare sa optimizeze si sa faciliteze integrarea sistemelor lor de management si, printr-un audit unic al sistemelor, sa simplifice procesele de audit, sa reduca duplicarea efortului si sa diminueze intreruperile cauzate unitatilor auditate.

De asemenea, se declara ca o atentie deosebita este acordata implementarii programului de audit. “Prin aplicarea in totalitate a acestor linii directoare, sunt asigurate premisele pentru a face din audit un instrument vital prin care managementul la varf sa indeplineasca obiectivele organizatiei”, se specifica in comunicatul de presa.

Alister Dalrymple, liderul echipei care a actualizat liniile directoare, este citat in legatura cu beneficiile pe care noul standard se asteapta sa le aduca pentru utilizatori si imbunatatirile realizate fata de editia 2002, pe care o noul standard o inlocuieste:

“ISO 19011:2011 a fost revizuit pentru a oferi auditorilor, organizatiilor care implementeaza sisteme de management si organizatiilor care sunt nevoite sa realizeze audituri ale sistemelor de management oportunitatea de a-si re-evalua propriile lor practici si de a identifica oportunitati de imbunatatire.

"Comparat cu versiunea 2002, standardul aduce in plus conceptul de risc si recunoaste mai explicit competenta echipei de audit si a auditorilor. De asemenea, folosirea tehnologiei in auditarea la distanta este recunoscuta, de exemplu, realizarea interviurilor la distanta si analiza inregistrarilor la distanta.”

O alta imbunatire se refera la clarificarea relatiei dintre ISO 19011:2011 si ISO/IEC 17021:2011, Evaluarea conformitatii. Cerinte pentru organisme care efectueaza audit si certificare ale sistemelor de management.

Mai multe detalii despre noul standard pot fi citite in sectiunea de stiri, pe site-ul http://www.iso.org. Comentarii despre continutul standardului intr-un post ulterior.

Mihai Dogariu
Trainer & Senior Auditor ISO/OHSAS

joi, 2 februarie 2012

Cu doua telecomenzi

Tehnica din ziua de astazi mi-a deschis ochii! De curand am achizitionat un televizor nou. Toate bune si frumoase. Dar a aparut o problema pe care nici nu mi-am imaginat-o la momentul achizitiei. Conectarea la cablu a demonstrat ca lucrurile se complica in loc sa se simplifice. Sa ma explic. Ca sa schimb canalele trebuie sa utilizez telecomanda de la furnizorul de cablu. Pentru a schimba volumul la sunet trebuie sa utilizez telecomanda televizorului. Ok, dar ce ma fac atunci cand nu gasesc una dintre telecomenzi? Trebuie sa stau cu ambele, in fiecare mana cate una, pe toata durata vizionarii emisiunilor? Este o nebunie! Inutil sa spun ca nu o data am uitat unde am lasat una sau alta dintre telecomenzi.

De multe ori am fost intrebat de catre auditati: „De ce trebuie sa utilizam in organizatie doua sisteme de management: pe al nostru, al firmei, si altul impus de standardele ISO/OHSAS?” La prima vedere, asa pare. Organizatia sta cu doua telecomenzi in brate. Iar uneori nu mai stie pe care dintre ele trebuie sa apese. Dar, dincolo de prima vedere, ar fi bine sa intelegem, de fapt, de unde si pana unde ”afecteaza” cu adevarat schemele de management ISO/OHSAS functionarea sistemelor de management clasice de la nivelul organizatiilor.

Este clar ca organizatiile nu au nevoie de doua sisteme de management suprapuse. De aici poate si interesul mai scazut, in unele situatii, din partea managementului de la cel mai inalt nivel pentru managementul tip ISO/OHSAS si mai ridicat pentru propriul stil de conducere.

Doar ca, ceea ce ar trebui sa intelegem cu totii – auditori, responsabili de sistem, top management – este ca standardele ISO/OHSAS nu vin cu reguli noi pentru construirea schemelor de management. Aceste scheme se construiesc din metode de management bine cunoscute si bine aplicate in majoritatea organizatiilor.

Nu standardele ISO/OHSAS au inventat managementul strategic, managementul orientat pe obiective şi proiecte, managementul resurselor umane etc. Standardele ISO/OHSAS sunt facute pentru a verifica in ce masura organizatiile aplica diferitele scheme de management cu scopul de a asigura performanta, fie ea de calitate, de mediu ori OHS.

Daca vi s-a intamplat, vreodata, sa aveti impresia ca organizatia este ghidata de doua telecomenzi, ganditi-va mai bine! Cele doua telecomenzi, de fapt, nu exista. Singura telecomanda este cea a managementului global al firmei. Cel mai probabil, veti putea obtine conformitatea cu ISO si, chiar mai important, veti putea sa o mentineti, gasind si tastand combinatia potrivita pe aceasta unica telecomanda.      
  
Mihai Dogariu
Trainer si Auditor extern
pentru Sisteme de Management ISO/OHSAS