joi, 3 ianuarie 2013

Ordinul 1226/2012 un exemplu bun pentru managementul de mediu ISO 14001


Anul 2012 s-a incheiat cu o aparitie legislativa demna de toata lauda: Ordinul nr. 1226/2012 emis de Ministerul Sanatatii, sub semnatura domnului Raed Arafat, ordin pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deseurilor rezultate din activitati medicale si a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza nationala de date privind deseurile rezultate din activitati medicale.

Acest ordin intra in vigoare la data de 17 ianuarie 2013.

Urmas al Ordinului nr. 219/2002, noul ordin este, ca si predecesorul sau, un bun exemplu de cum trebuie sa aplici cerintele din Standardul SR EN ISO 14001:2005. Evident, scopul acestui ordin nu este sa acopere vreo cerinta de Standard. Totusi, pentru cei interesati in aplicarea si imbunatatirea continua a sistemelor de management de mediu acest exemplu este demn de urmat.

De ce este acest ordin interesant din punct de vedere al aplicarii cerintelor ISO?

O lectura simpla a acestui ordin te poarta de la definirea responsabilitatilor individuale si trecerea acestora in documente ale firmei (fisa de post), la situatii concrete in care se defineste si se aplica instruirea personalului, generarea de documente, controlul operational, situatiile de urgenta, monitorizarea si masurarea, conformarea legala, realizarea si gestionarea inregistrarilor necesare pentru dovedirea progresului in realizarea actiunilor de gestionare a deseurilor. Tot acest ordin arata cum intreaga “organizatie” este implicata in acoperirea responsabilitatilor in domeniul deseurilor, dar si metode prin care se obtin rezultatele concrete.

Ordinul mai prezinta o serie intreaga de formate predefinite pentru evidenta si raportarea cantitatilor de deseuri generate, dar si privind raportarea activitatilor de gestionare a deseurilor.   

Toate aceste elemente arata exact ca un extras dintr-un sistem de management de mediu, astfel cum este el gandit si pus in pagina prin cerintele lui ISO 14001. Ordinul este un manual bun de citit, inteles si aplicat.

Ce mai trebuie sa stim despre Ordinul nr. 1226/2012?

Ordinul asa cum este el scris are o serie de particularitati pe care nu le mai intalnesti in niciun alt ordin sau text legal care se aplica in domeniul deseurilor ori al protectiei mediului. Poate ceva asemanator, dar mult mai timid este prevazut in Legea 132/2010, privind colectarea selectiva a deseurilor in institutiile publice.

Ordinul 1226 este focusat clar pe detalii de organizare a activitatilor de gestionare a deseurilor in cadrul unitatilor in care acesta se aplica. Aduce cerinta legala la nivelul fiecarui angajat implicat in procesul de generare a deseurilor / gestionare ulterioara a deseurilor, construieste un sistem. Tot el arata ca problemele care sunt generate de deseuri nu sunt sarcina unui singur om din firma ci a intregii echipe a firmei. As fi vrut sa vad o astfel de abordare si pentru alte grupe de activitati, nu doar cele vizate de acest ordin. De exemplu activitati din industrie, comert etc.

Ordinul 1226/2012 in raport cu Legea 211/2011

Ordinul 1226/2012 este un produs “marca” Legea 211/2011.

Ce inseamna asta? Ordinul este emis in baza prevederilor Legii 211, deci este unul din primele exemple de texte legale care este elaborat si aprobat dupa aparitia noii Legi privind “regimul deseurilor”.

La aceasta data majoritatea textelor legale in domeniul deseurilor sunt aprobate in baza Odronantei de Urgenta 78/2000, act abrogat de Legea 211/2011. Acest fapt face ca toate aceste acte legale sa fie destul de greu de aplicat in baza noii legi.

 

Mihai Dogariu
Lector si senior auditor
pentru sisteme de management ISO/OHSAS
TÜV Thüringen/TÜV Karpat

Ce mai puteti citi despre Ordinul 1226/2012:
http://regimuldeseurilor.blogspot.ro/2012/12/update-legislativ-deseuri-din.html

Definitii din ordinul 1226/2012:
http://dictionaruldedeseuri.blogspot.ro/2012/12/defintii-preluate-din-norma-tehnica.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu