Și auditorii merg la tenis

Simona Halep a făcut să iasă de la naftalină stafia tenisului românesc îngropată cu zecile de ani, după vremea strălucitoare a cuplului Năstase - Țiriac. 

BRD Bucharest Open 2014

Bucureștiul trăiește săptămâna aceasta tenis de mare calitate și bucuria că un eveniment atât de neobișnuit pentru publicul nostru aduce mai mulți curioși la un meci de fete decât la meciurile de băieți, ceva greu de imaginat nu numai la noi, ci pe tot mapamondul unde se joacă tenis.

Și pentru că minunea s-a produs, Bucureștiul a găzduit primul turneu WTA din istoria țării. Turneul a fost adus de la Budapesta. Gurile rele spun că ungurii nu l-au mai dorit. La noi s-a lipit de minune cu Simona Halep și cu praful de magie care a căzut peste racheta ei. 
Evenimentul nu a fost tratat cu indiferență nici de organizatori, nici de public, și, bineînțeles nici de familia mea. Soția mea, Dana, este o mare iubitoare a tenisului și a tot ceea ce înseamnă acest fenomen la nivel mondial. Acesta este motivul pentru care vineri am fost și noi la tenis. Misiunea: să o vedem live pe Simona la joc. Și s-a întâmplat!

Eu nu sunt un atât de pasionat iubitor al tenisului privit. De multe ori adorm în brațele Danei la meciurile de tenis de la televizor. Au comentatorii noștri o voce atât de dulce încât te ia somnul pe la gene. Îmi place să aud o minge lovită bine de rachetă sau să văd o lovitură strălucitoare. Dar detaliile tehnice le las pe mâna specialiștilor. Prefer să fiu pe teren și să asud acolo, în praful argilos. Dar pentru că am putut merge alături de Dana la aproape tot ceea s-a jucat măreț ca turnee în Europa acum mă simt obligat să îmi dau și eu cu părerea.

Dana și cu mine la tenis

O zi la tenis la București. Vineri 11 iulie 2014, ora 17.30 cu aproximație. Scoatem biletele din geantă și le arătăm la punctul de control bilete. Acolo cineva a spus că mai întâi trebuie să ne verifice bagajul. „Nu sunt acceptate băuturi alcoolice în incinta complexului”, acesta a fost mesajul. Am fost impresionat că există și la noi un filtru de verificare pentru bagaje. Ceva nou, ceva bun!

Ora 17.45, ne-am îndreptat spre curtea centrală și am așteptat pauza ca să se deschidă grilajele metalice pentru a intra în lumea de dincolo de porțile mari de fier. Juca Monica Niculescu cu Polona Hercog. Am așteptat cuminți afară. La numai doi metri distanță, surpriză! Cristian Tudor Popescu, un personaj camuflat într-un echipament aproape ponosit de tenis, cuminte și șters precum varul de pe pereții clădirii arenei centrale. Aștepta și el să intre „acolo, unde se joacă”. La un moment dat doi băieți adolescenți și-au luat inima în dinți și l-au rugat pe Maestru să facă o poză cu unul dintre el. Cristian Tudor Popescu a făcut o mișcare ușoară, s-a rotit cu 90 grade, a zâmbit și s-a pozat. Apoi o strângere de mână ca între tovarăși, alte zâmbete și apoi totul a revenit la normal. Maestrul s-a lipit iar de zid, unul și altul s-au amestecat cameleonic. Numai pantofii de sport avertizau că lângă zid este sprijinit cineva. Apoi grilajul de fier s-a deschis iar Maestrul s-a topit în mulțime. Am încercat zadarnic să-l mai caut cu privirea. Mulțimea l-a absorbit.

Ce m-a mișcat atât de mult la acest episod este faptul că un personaj atât de uscat ca privire, a arătat o secundă de viață, de strălucire, iar apoi totul a revenit la ceea ce a fost inițial, o lungă tristețe. Acest personaj care la televizor și în presă pare că „mănâncă sfinți și scuipă draci”, aici, la terenul de tenis, lipit de zid, a arătat aproape o normalitate „normală”. Mai târziu, înainte cu puțin să intre Simona pe teren, după ora 17.30, în zona „VIP” a tribunei și-a făcut apariția un tip într-un costum de firmă elegant, impunător, pieptănat, aranjat și cu zâmbetul potrivit pe față. Era Ilie Năstase însoțit de o mulțime de băieți mai tineri, spilcuiți și ei, scoși toți ca din cutie, dornici să fie văzuți acolo, cu Maestrul, „the other master”. 

Cristian Tudor Popescu nu era în zona aceea; ori ochii mei nu l-au găsit pe acolo. Era pur și simplu topit în spațiul dedicat mulțimii sau poate părăsise zona.

Mi-a rămas în minte imaginea lui Cristian Tudor Popescu pentru că este un personaj pe care l-am văzut în carne și oase numai de două ori în viața mea. Acum și undeva în 1997-98 la un târg de carte, tot în București. Cristian Tudor Popescu merită câteva cuvinte de apreciere atunci când îl pui față în față cu tenisul. El este poate „părintele” uitat al primei scoli post revoluționare de comentatori sportivi de tenis. Să mă explic. Cu ani în urmă Cristian Tudor Popescu era personajul des invitat să comenteze meciurile de tenis la televizor alături de tot felul de comentatori care nu prea știau mai nimic despre acest sport. Fotbalul era tot ceea ce mormăiau ei acolo. Cristian Tudor Popescu a născut o generație de comentatori de tenis, le-a pus vocabularul „în gură” și i-a învățat câte ceva din secretele strategiilor de joc. Mai târziu vocea lui s-a auzit tot mai rar, pesemne că elevii lui l-au invitat mai la margine. Cuvintele lui au fost preluate șablon de acești băieți și le-au uzat până când au înțeles că mai trebuie totuși să schimbe câte ceva. Acum Maestrul este chemat numai la telefon să mai spună una, alta, vorbe cu duh despre minunile zilei pe la tenis.

Monica, o fată extrem de simpatică

Despre jocul fetelor nu vreau să fac comentarii pentru că acest lucru este întreprinderea celor cu meșteșug. Eu am stat în tribună, unde am auzit multe vorbe de duh, înjurături și alte chestii nepotrivite cu locul și jocul. Maestre Cristian Tudor Popescu, ați școlit comentatorii de tenis, acum cred că este timpul să școliți publicul de tenis din România. Nu cred că trebuie aduse mai multe comentarii aici.

Iar ca să închei legat de ziua de tenis de la Openul WTA din București aș mai spune un cuvânt legat de organizarea turneului. Cred că așa o mare zăpăceală cu biletele de acces la arenă nu am mai văzut nicăieri. Avem niște organizatori care au fost destul de depășiți de tenisul de săptămâna aceasta în contextul fenomenului Simona Halep. Nu este ușor să gestionezi un eveniment cu un asemenea impact. Iar lor nu pot să le dau decât o notă mică.

Și ca auditor pot spune că procesul de „îmbunătățire continuă” este necesar și aici în arena de tenis de la București. Dar oare reguli avem? Atunci cine le respectă? Cine veghează ca aceste reguli să fie respectate? Maestre vă așteptăm!